Tehnologiile mobile de telecomunicatii s-au
dezvoltat in generatii succesive. Prima generatie (1G), a aparut in anii 1950.
A doua generatie (2G), sau tehnologia GSM, este utilizata masiv, dar concurata
in toata lumea de o a treia generatie (3G).
Tehnologia mobila in Europa s-a dezvoltat
diferit fata de SUA. Suedia a fost una dintre primele tari cu un sistem automat
in functiune in 1956. Autoritatile nationale de telecomunicatii din Scandinavia
au luat doua decizii importante in 1969-1971. Prima decizie a fost luata in
1969 si prevedea inceperea activitatii de standardizare privind viitorul
celular analog NMT standard. Un grup de lucru a fost infiintat si numit Grupul
Nordic de Telefonie Mobila, NMT-Group. A doua decizie a fost de a construi
manual retele de telecomunicatii mobile cu acoperire la nivel national pentru a
satisface cererea clientului. In Suedia aceasta decizie a fost insotita de o
alta, aceea de a lasa piata telefoniei mobile libera.
La inceputul anilor 1980 au existat multe
standarde diferite de telefonie mobila. Atunci cand Departamentul de Comert si
Industrie si cei doi operatori de retea din Regatul Unit (British Telecom si
Cellnet) alegeau standardul noului sistem de telefonie mobila, ei au comparat
NMT-ul cu: un sistem standard japonez utilizat in intreaga lume din 1979 de
catre Nippon Telephone & Telegraph (NTT), cu sistemul german C450 (sistem
dezvoltat de catre Alcatel si Philips numit MATS-E) si AMPS, sistemul standard
al SUA. Sistemul standard al SUA a fost gasit util pentru indeplinirea
cerintelor pietei britanice. Standardul a fost disponibil de la mai multi
furnizori si a permis o capacitate suficienta deoarece a operat la o banda de
frecventa cu doar 70Mhz mai mica decat banda de 900Mhz.
GSM este un standard digital deschis,
non-propietate si standard digital interoperabil pentru celularele mobile cu
sistem de operare pe o banda de la 900Mhz la 1800Mhz. Un prim pas pentru un
sistem european comun a fost facut in 1982, cand Conferinta pentru Mesagerie
Europeana si Telecomunicatii a decis sa creeze Groupe Speciale Mobile, care a
fost insarcinat sa dezvolte un standard de telefonie mobila. Un memorandum de
intelegere pentru a introduce retelele GSM pana la 1 ianuarie 1991, invocat mai
tarziu pentru iulie 1991, a fost semnat la Copenhaga in 1987 de catre operatori
si autoritatile de reglementare din treisprezece tari europene. In 1989
Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii a aprobat caietul de sarcini
pentru faza intai a GSM. Acesta a pus capat efortului prin care au fost
inregistrate brevetele esentiale, Philips detinand brevetele esentiale din acea
perioada. Totusi Ericsson, Alcatel, Siemens si Motorola au intensificat
activitatea de brevetare in perioada urmatoare (incepand din 1992). Aceste
firme controlau la inceputul anilor 90 mai mult de 85% din totalul pietei de
GSM. Motorola, Ericsson si Nokia au inceput sa domine rapid piata de telefonie
mobila cu Alcatel si Siemens ca alti actori importanti (Bekkers, Duysters si
Verspagen, 2002).
In ultimul deceniu numarul de abonati a
explodat in cadrul retelelor europene de telefonie mobila, in timp ce ARPU a
scazut cu pana la aproape 50% pentru toti operatorii. Potrivit International
Herald Tribune (2005), Vodafone a castigat in 2004 cate 24,9 euro pentru
fiecare dintre cei 154.8 milioane de abonati, comparativ cu 60,52 euro pe
abonat in 1996, cand operatorul a avut 3.040.000 de abonati.
No comments:
Post a Comment