Administratie financiara si fiscala a statelor din Europa - Belgia, Grecia

Criza financiara globala a dus la o deteriorare puternica a finantelor publice din tarile UE. Viziunile sunt impartite in ceea ce priveste cea mai potrivita strategie de consolidare ce trebuie urmata, in special avand in vedere: calendarul de consolidare fiscala in raport cu calea de redresare economica care reflecta:
a) comertul dintre consolidare si stabilizare;
b) consolidarea fiscala, in contextul unui sistem bancar aflat in dificultate, unde canalul de credit este limitat si fara de care redresarea economica poate avea loc cu greu;
c) lipsa de ajustare a cursului de schimb in zona euro, care ar putea face mai dificil pentru tarile cu probleme de competivitate sa realizeze o consolidare fiscala cu succes.
In literatura de specialitate, privind consolidarea financiara, se gasesc numai dovezi partiale cu privire la aceasta problema. In prezenta unei crize financiare sistemice, repararea sectorului bancar este o conditie prealabila pentru ca o consolidare fiscala sa reuseasca reducerea nivelului datoriei, mai ales atunci cand consolidarile fiscale sunt bruste. Chiar si dupa ce sectorul bancar este reparat, desi consolidarile fiscale sunt mai viguroase ele au mai putin succes in absenta unei crize financiare. Dinamica datoriei curente in UE este nefavorabila si, in unele cazuri, cuplata cu cresterea deservirii costurilor datoriei si perspectivele de crestere s-au deteriorat mai mult justificand strategii diferentiate de consolidare in tarile UE.


Pentru unele tari, un nivel ridicat de datorii a dus la probleme de solvabilitate fiscala, manifestata prin cresteri mari ale ratei dobanzii la obligatiunile suverane si la declasificari ale agentiilor de rating. Normal, rate ale dobanzii mai mari pun presiune pe cresterea economica si cresc gradul de  vulnerabilitate al finantelor publice. Adancimea consolidarii fiscale nu depinde de marimea  sau de dimensiunea Guvernului, de exemplu, Belgia (unde cheltuielile guvernamentale au totalizat 54,2% din PIB în 2009) a demonstrat nevoi similare de consolidare fiscala. De asemenea,  cercetarile empirice sugereaza ca reducerile de cheltuieli, inclusiv reducerile in salariile aparatului guvernamental si in zona transferurilor sociale sunt mult mai eficiente decat tentativele de crestere a veniturilor. De aceea in cazul celor mai multe state, consolidarea a fost insotita de taieri si nu de reformare a veniturilor.
Grecia a adoptat moneda euro ca moneda nationala in ianuarie 2002. Adoptarea monedei euro i-a oferit

Greciei (fosta tara cu un nivel ridicat de risc al inflatiei) acces la tarife competitive de imprumut si de asemenea la rate scazute pe piata de euroobligatiuni. Aceasta a condus la o crestere dramatica a cheltuielilor de consum, care a dat un impuls semnificativ pentru cresterea economica. Intre 1997 si 2007, Grecia a avut o crestere medie de 4% a PIB-ului, aproape dubla fata de media Uniunii Europene. Ca si in alte tari europene, criza financiara si incetinirea economiei reale ce rezulta din aceasta au avut un impact negativ asupra ratei de crestere din Grecia, care a incetinit la 2% in 2008. Economia a intrat in recesiune in 2009, ca urmare a crizei financiare globale si a impactului acesteia asupra accesului la credite, comertului mondial si consumului intern (motorul de crestere in Grecia).
Cresterea mare si ratele scazute ale dobanzilor au mascat deficiente majore fiscale si structurale care au fost agravate de criza financiara globala si de recesiunea ce a urmat. Ca urmare a unui deficit fiscal ridicat in 2009 (recent revizuit in sus de catre Eurostat de la 13.6% din PIB la 15.4% din PIB) si a costurilor de drept, precum si deteriorarea competivitatii mari ce rezulta din zona euro-medie a inflatiei si a rigiditatii din pietele de produse si fortei de munca, pietele de la inceputul anului 2009 au inceput sa puna la indoiala sustenablilitatea datoriei publice a Greciei. In cele din urma, costurile indatorarii nesustenabile vor face ca Grecia sa-si piarda accesul pe piata, fortand primul-ministru ca pe 23 aprilie 2010 sa solicite un program de asistenta urgenta de la partenerii din zona euro si de la Fondul Monetar International (FMI).