Telecomunicatii in Europa

Tehnologiile mobile de telecomunicatii s-au dezvoltat in generatii succesive. Prima generatie (1G), a aparut in anii 1950. A doua generatie (2G), sau tehnologia GSM, este utilizata masiv, dar concurata in toata lumea de o a treia generatie (3G).

Tehnologia mobila in Europa s-a dezvoltat diferit fata de SUA. Suedia a fost una dintre primele tari cu un sistem automat in functiune in 1956. Autoritatile nationale de telecomunicatii din Scandinavia au luat doua decizii importante in 1969-1971. Prima decizie a fost luata in 1969 si prevedea inceperea activitatii de standardizare privind viitorul celular analog NMT standard. Un grup de lucru a fost infiintat si numit Grupul Nordic de Telefonie Mobila, NMT-Group. A doua decizie a fost de a construi manual retele de telecomunicatii mobile cu acoperire la nivel national pentru a satisface cererea clientului. In Suedia aceasta decizie a fost insotita de o alta, aceea de a lasa piata telefoniei mobile libera.

La inceputul anilor 1980 au existat multe standarde diferite de telefonie mobila. Atunci cand Departamentul de Comert si Industrie si cei doi operatori de retea din Regatul Unit (British Telecom si Cellnet) alegeau standardul noului sistem de telefonie mobila, ei au comparat NMT-ul cu: un sistem standard japonez utilizat in intreaga lume din 1979 de catre Nippon Telephone & Telegraph (NTT), cu sistemul german C450 (sistem dezvoltat de catre Alcatel si Philips numit MATS-E) si AMPS, sistemul standard al SUA. Sistemul standard al SUA a fost gasit util pentru indeplinirea cerintelor pietei britanice. Standardul a fost disponibil de la mai multi furnizori si a permis o capacitate suficienta deoarece a operat la o banda de frecventa cu doar 70Mhz mai mica decat banda de 900Mhz.

GSM este un standard digital deschis, non-propietate si standard digital interoperabil pentru celularele mobile cu sistem de operare pe o banda de la 900Mhz la 1800Mhz. Un prim pas pentru un sistem european comun a fost facut in 1982, cand Conferinta pentru Mesagerie Europeana si Telecomunicatii a decis sa creeze Groupe Speciale Mobile, care a fost insarcinat sa dezvolte un standard de telefonie mobila. Un memorandum de intelegere pentru a introduce retelele GSM pana la 1 ianuarie 1991, invocat mai tarziu pentru iulie 1991, a fost semnat la Copenhaga in 1987 de catre operatori si autoritatile de reglementare din treisprezece tari europene. In 1989 Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii a aprobat caietul de sarcini pentru faza intai a GSM. Acesta a pus capat efortului prin care au fost inregistrate brevetele esentiale, Philips detinand brevetele esentiale din acea perioada. Totusi Ericsson, Alcatel, Siemens si Motorola au intensificat activitatea de brevetare in perioada urmatoare (incepand din 1992). Aceste firme controlau la inceputul anilor 90 mai mult de 85% din totalul pietei de GSM. Motorola, Ericsson si Nokia au inceput sa domine rapid piata de telefonie mobila cu Alcatel si Siemens ca alti actori importanti (Bekkers, Duysters si Verspagen, 2002).

In ultimul deceniu numarul de abonati a explodat in cadrul retelelor europene de telefonie mobila, in timp ce ARPU a scazut cu pana la aproape 50% pentru toti operatorii. Potrivit International Herald Tribune (2005), Vodafone a castigat in 2004 cate 24,9 euro pentru fiecare dintre cei 154.8 milioane de abonati, comparativ cu 60,52 euro pe abonat in 1996, cand operatorul a avut 3.040.000 de abonati.